Ilan Şor Primarul oraşului Orhei (PŞ)

Ilan Şor (PŞ)
x5 x1 x3
Declaraţii în original
2017, 2016
Sursa: Autoritatea Naţională de Integritate
2015, 2014
Comisia Naţională de Integritate
2013-2014
Consiliul Electoral de Circumscripţie
Interese: 2015, 2014
Comisia Naţională de Integritate

Declaraţiile de avere şi interese ale lui Ilan Şor pentru anii 2014–2017 depuse la organele abilitate în conformitate cu legislaţia în vigoare. Începând cu iulie 2015 şi până în prezent Ilan Şor ocupă funcţia de primar al oraşului Orhei, fiind ales din partea Mişcării social-politice “Ravnopravie”.

La 21 iunie 2017 Ilan Şor a fost condamnat de instanţa Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani la 7 ani şi 6 luni de închisoare pentru cauzarea de daune materiale în proporţii deosebit de mari prin înşelăciune sau abuz de încredere şi spălarea banilor în proporţii deosebit de mari. Până la pronunţarea deciziei definitive se află în libertate sub control judiciar.

Pe 19 iunie 2016 este ales de către Consiliul Politic al formaţiunii în funcţia de preşedinte al Mişcării “Ravnopravie”, pe care o păstrează şi după redenumirea formaţiunii în Partidul “Şor” pe 25 septembrie 2016. Totodată, în perioada aprilie–noiembrie 2014 a deţinut funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie a “Băncii de Economii” S.A. În august 2014, acesta a fost ales preşedinte al Consiliului de administrare “Avia Invest”, companie-administrator al Aeroportului Internaţional Chişinău. Ilan Şor este şi proprietarul clubului de fotbal “Milsami Orhei”. Până în anul 2015, Ilan Şor a mai deţinut funcţia de director general al companiei “Dufremol” S.R.L. şi cea de administrator al companiilor “Klassika Asigurări” S.A. şi “Air Klassika Executive” S.R.L., ultima fiind o companie aeriană cu denumirea juridică “Air Clasica” S.R.L.

Conform declaraţiilor depuse de Ilan Şor, familia acestuia este posesoarea următoarelor bunuri imobile şi mobile: 3 apartamente, dintre care unul deţinut în 1/2 cotă-parte, şi o casă de locuit cu terenul aferent şi garaj, situate în mun. Chişinău, şi 3 automobile marca Bentley Continental, Toyota 4Runner şi GAZ-2410. Demnitarul mai are un credit în euro şi trei credite în lei cu rata dobânzii de 0% şi scadente în 2020–2022. În proprietatea familiei Şor se află şi o cotă de participare de 0.89% în cadrul companiei “Avantage” S.R.L.

Nereguli depistate la declararea veniturilor şi proprietăţilor în baza informaţiilor prezentate

La 22 octombrie 2015 CNI a dispus iniţierea controlului privind o eventuală încălcare a regimului juridic al declarării veniturilor şi proprietăţilor pentru anul 2014 de către Ilan Şor. CNI s-a autosesizat după ce Ilan Şor a declarat într-un autodenunţ că a oferit o sumă de 250 mln de dolari fostului prim-ministru Vlad Filat. CNI urma să verifice sursa acestor bani şi dacă aceştia au fost declaraţi de către primarul or. Orhei. Pe 3 martie 2016 CNI a examinat rezultatele controlului, fără a publica rezultatele acestuia.

+16,909,628.31–0.00 –8,225,427.42
Venituri
Sursa venituluiTitular
mii lei
Soţie
mii lei
Salariu Depuneri inst. financiare 34.0 0.3 874.81 0.5
909,628.31 lei
Clădiri
Categoria
/ anul dobândirii
Suprafaţa
m2
Valoarea
mii lei
Apartament / 2013 Apartament / 20021/2 Apartament / 2000 Casă de locuit / 2014 Garaj / 2014 239.4 57.1 158.0 201.8 48.6 824.5 324.32 942.0 4,101.9 182.0
6,212,514.00 lei
Terenuri
Categoria
/ anul dobândirii, cantitatea
Suprafaţa
ha
Valoarea
mii lei
Intravilan / 2014x1 0.07 641.6
641,592.00 lei
Bunuri mobile
Marca
(anul producerii) / anul dobândirii
Valoarea
mii lei
GAZ-2410 (1988) / 2015 Bentley Continental (2010) / 2014 Toyota 4Runner (1997) / 2006 5.0 2,576.7 0.4
2,582,120.00 lei
Active financiare
Conturi bancare
valuta, numărul de conturi
Suma
mii
USDx4 EURx8 MDLx9 Altele (CHF)x1 1.1 $ 20.5 € 607.1 0.0
1,045,292.66 lei
Datorii
Împrumuturi, credite
valuta / anul contractării
Suma
mii
MDL / 2017 EUR / 2016 MDL / 2016 MDL / 2015 16,000.0 349.2 € 16,000.0 18,000.0
57,294,613.40 lei
  1. Valoarea veniturilor obţinute în valută străină este calculată în lei la cursul BNM din 31.12.2017.
  2. În tabel este indicată valoarea cadastrală integrală a apartamentului (2002). Datele privind valoarea proprietăţilor deţinute de titular (din grafic) conţin doar valoarea cotei-părţi aflate în posesia acestuia.
Domeniul de activitate Denumirea unității Calitatea deținută Valoarea Cota parte
Public Primăria or. Orhei Primar 34,000.00 MDL -
Politic Partidul “Şor” Preşedinte - -
Public Asociaţia Obştească Fotbal Club “Milsami” Preşedinte - -
Public Asociaţia Internaţională pentru Relaţii Economice Externe şi Investiţii “Prosperarea Moldovei” Preşedinte - -
Caritate Fundaţia “Miron Shor” Preşedinte - -
Public Centrul Internaţional Moldo-Israelian de Relaţii Economice Externe şi Educaţie Preşedinte - -
Servicii Avia Invest S.R.L. Preşedinte al Consiliului de Administrare - -
Comerţ Avantage S.R.L. (1994) Asociat 193,500.00 MDL 0.8931%
Comerţ Dufremol S.R.L. Director 120,000.00 MDL -
Financiar-bancar Banca de Economii S.A. Preşedintele Consiliului de Administraţie 15,000.00 MDL -

Apariţii în anchete jurnalistice

DataTitlul ancheteiSursa
14 octombrie 2018 Încă 660 de mii de euro din miliardul furat, cheltuiţi de Şor pentru o vacanţă de lux pe Coasta de Azur

Cu trei luni înainte de lovitura finală în jaful secolului, Ilan Şor a cheltuit 430 de mii de euro pentru închirierea unei vile pe Coasta de Azur. Şi-a răsfăţat acolo familia şi amicii. A făcut şi alte cheltuieli colaterale, de 230 de mii de euro, pentru închiriere de iaht şi maşini de lux. Sumele au provenit din împrumuturile frauduloase care au dus la falimentarea celor trei bănci conduse de Şor, iar ulterior au devenit datorie publică. Acea lovitură îi costă pe cetăţenii Republicii Moldova 25 de miliarde de lei.

jurnal.md
11 octombrie 2018 “Urmele” lui Şor la Air Moldova

La o săptămână după ce au fondat compania “Civil Aviation Group”, care a preluat operatorul aerian de stat “Air Moldova”, cei doi cetăţeni ai R. Moldova din această afacere s-au asociat, într-o altă companie înregistrată în R. Moldova, cu un off-shore din Marea Britanie, gestionat de doi cetăţeni ai Israelului. Decizia israelienilor de a se implica în afaceri la Chişinău a fost luată pe 10 august în orăşelul Herzliya, acolo unde se afla, în aceeaşi perioadă, şi Ilan Şor, controversatul primar de Orhei.

Ziarul de Gardă
8 octombrie 2018 Studiile făcute de mezinul lui Leancă, finanţate de Şor

Fiul mai mic al lui Iurie Leancă a învăţat în Marea Britanie pe banii lui Ilan Şor. Acesta din urmă a plătit peste 25 de mii de lire sterline pentru studiile lui Liviu Tristan Leancă. Două transferuri au fost făcute prin intermediul unei firme din schema “furtului miliardului” către o instituţie de învăţământ din oraşul Cambridge. Numele mezinului lui Leancă apare negru pe alb în rulajele companiei, una dintre cele utilizate de Şor pentru spălarea banilor sustraşi din bănci prin credite.

jurnal.md
29 iulie 2018 Şor a cheltuit 150 de mii de dolari pentru o vacanţă de lux în Insulele Maldive

Din miliardul sustras din sistemul bancar moldovenesc, 150 de mii de dolari au ajuns în Maldive. Ilan Şor a trimis această sumă către o frumoasă insulă din Oceanul Indian, unde a zburat după finalizarea furtului. Obosit, probabil, de munca înfăptuită, s-a dus într-o vacanţă cu familia şi prietenii. Printre aceştia — soţia unui fost demnitar din echipa lui Vladimir Putin.

jurnal.md
24 iunie 2018 Avionul lui Şor, cumpărat cu bani din miliardul furat

Avionul Embraer Legacy 650, pe care l-a folosit Ilan Şor, a fost cumpărat cu bani din miliardul furat, sau cum a fost botezat de presă, “jaful secolului”. Un avans de 200 de mii de dolari a provenit de la o firmă de-a lui Şor, care a luat credite de la Banca de economii. O altă plată, de 95 de mii de dolari, a făcut-o o altă companie controlată de către primarul de Orhei, de această dată abonată la credite la Unibank.

jurnal.md
21 iunie 2018 Lupte pentru miliardele de sub sechestru: Ce nu spun procurorii

Organele de drept din R. Moldova şi-au propus să recupereze “miliardul” sustras din sistemul bancar al R. Moldova aplicând, în ultimii ani, sechestre pe mai multe bunuri şi afaceri care aparţin, direct sau prin intermediari, lui Veaceslav Platon, Vladimir Filat, Ilan Şor, Chiril Lucinschi sau Grigore Gacikevici, care au fost prezentaţi drept “principalii beneficiari ai fraudei bancare”. Sechestrele au fost însă aplicate arbitrar, unele dintre ele au fost deja scoase în urma unor decizii judecătoreşti, iar multe din bunurile sechestrate, obţinute de proprietari cu mult timp înaintea perioadei fraudei bancare, au o situaţie juridică neclară, la ele pretinzând mai multe entităţi.

Ziarul de Gardă
24 februarie 2018 Averea imobiliară pe care o deţine controversatul primar de Orhei, Ilan Şor

O moşie pe patru terenuri comasate la Chişinău. Un palat cu trei etaje într-un cartier al bogătaşilor, în suburbia Moscovei. Sunt două dintre imobile, în care îşi duce viaţa de lux familia controversatului primar de Orhei, condamnat în prima instanţă în dosarul “jaful secolului”. Nici una dintre cele două proprietăţi de milioane nu se regăseşte în declaraţia de avere a afaceristului votat de orheieni la cârma oraşului lor. Şi nici una nu se afla pe lista bunurilor puse sub sechestru în dosarul penal pe numele lui Ilan Şor.

jurnal.md
10 februarie 2018 Ilan Şor sărbătoreşte regeşte

Continuăm şirul materialelor despre luxul, în care-şi duce viaţa Ilan Şor, controversat om de afaceri şi primar de Orhei. Petrecerile date de către acesta sunt mai mult decât grandioase. Plăcerea de a chefui costă sute de mii de euro. Zilele sale de naştere, sau ale rudelor, sunt sărbătorite cu multă pompă. Cu focuri de artificii, ca la sărbători naţionale.

jurnal.md
27 ianuarie 2018 Şor indică în declaraţiile sale de avere doar trei automobile, dar foloseşte alte câteva zeci de maşini de lux

După flota de avioane a primarului de Orhei continuăm şirul materialelor dedicate bogăţiei lui Ilan Şor cu o numărătoare a maşinilor utilizate de către controversatul businessman si politician. El indică în declaraţiile sale de avere doar trei automobile, dar foloseşte alte câteva zeci. Ilan Şor nu se deplasează niciodată cu o singură maşina. Cel puţin două automobile, dar de regula trei bolizi îi alcătuiesc cortegiul. Chiar şi atunci când era transportat în dubă, Şor era escortat de vehiculele sale de lux.

jurnal.md
20 ianuarie 2018 Flota avia a lui Şor

Un loc de cinste în rândul boierilor Moldovei sărăcite îl ocupă primarul oraşului Orhei, controversatul om de afaceri Ilan Şor, principalul actor în dosarul fraudei bancare produse în Moldova în 2014. El se poate lăuda cu o avere fabuloasă. 60 de milioane de lei este doar valoarea bunurilor sechestrate de procurori în cadrul dosarului penal în care a fost inculpat şi condamnat în primă instanţă pentru implicare în frauda de la Banca de Economii.

jurnal.md
17 ianuarie 2018 “50 de umbre” ale dosarelor miliardului furat

“Dosarul Şor”, “dosarul Filat” şi “dosarul Platon”, trei cauze penale pe care le invocă de fiecare dată procurorii atunci când sunt întrebaţi despre investigarea furtului miliardului, au avut “destine” diferite din momentul pornirii urmăririi penale. În două dintre aceste cauze au fost semnalate mai multe încălcări procedurale, excese din partea procurorilor şi judecătorilor, rele tratamente şi încălcarea drepturilor omului în arest şi detenţie. În cazul lui Şor, primul vizat într-un dosar penal privind furtul de la Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank, cauza a “încremenit” pe masa judecătorilor din prima instanţă.

Anticorupţie
12 ianuarie 2018 Finanţarea partidelor politice: bani obscuri şi lipsă de transparenţă

Milioane de lei sunt pompate anual în partidele politice din Republica Moldova care se bat pentru putere. Sume fabuloase sunt aruncate pe sedii de lux, deplasări somptuoase sau concerte grandioase. Se întâmplă în timp ce chiar politicienii recunosc că “în Republica Moldova nu a plouat niciodată cu bani”. Unii dau partidelor şi ceea ce nu au — adică sume pe care, oficial, nu le câştigă, făcând donaţii mai mari decât veniturile lor legale.

Anticorupţie
22 decembrie 2017 Sinteza Raportului Kroll-2

Banca Naţională a Moldovei (BNM) a publicat pe 21 decembrie seara o sinteză a Raportului Kroll-2, realizată de companiile Kroll şi Steptoe & Johnson. Experţii străini, de fapt, au realizat un raport detaliat, însă au decis împreună cu autorităţile de la Chişinău să facă publice doar un rezumat. Sinteza conţine 57 de pagini, dezvăluie cum au fost furaţi banii, precum şi ţările prin care aceştia au circulat sau în care au ajuns, însă nu pomeneşte niciun nume cu excepţia celui al lui Ilan Şor, fost şef la Banca de Economii şi actual primar de Orhei, condamnat la 7 ani de închisoare.

moldNova
7 decembrie 2017 Palatul de la intersecţia Şor-Plahotniuc

Palatul de Cultură al Sindicatelor din sect. Rîşcani al capitalei va fi demolat. Pe 24 noiembrie, actualul proprietar — Regata Imobiliare — a obţinut acordul Primăriei. În locul mastodontului sovietic se va înălţa un “centru comercial”. Clădirea a fost cumpărată la pachet cu fosta cafenea “Guguţă”, deţinută de compania Finpar Invest SRL — piesă de rezistenţă în imperiul imobiliar al oligarhului Vlad Plahotniuc, liderul Partidului Democrat (PD). Vânzarea Palatului de Cultură al Sindicatelor a mai fost precedată de gajări consistente, vecini demolaţi şi tranzacţii cu companii afiliate businessmanului Ilan Şor, condamnat în primă instanţă în dosarul “furtul miliardului”.

RISE Moldova
6 septembrie 2017 De ce Plahotniuc, Dodon, Şor şi Usatîi pompează milioane în acţiuni de caritate

Dorinţa de a părea mai aproape de cetăţenii simpli — în cazul unora, intenţia de a evita controlul riguros al banilor partidelor, în cazul altora, şi interdicţiile legale de sponsorizare din străinătate a activităţilor politice — în cazul celor de-ai treilea, i-a determinat pe mai mulţi politicieni moldoveni să-şi deschidă, în ultimul timp, fundaţii sau asociaţii de caritate. Sumele pompate de fondatorii-filantropi în aceste organizaţii se ridică la zeci de milioane de lei pe an.

Anticorupţie
13 aprilie 2017 Magazinele lui Şor: Business electoral pe spatele pensionarilor

În 2015, după ce a fost ales primar de Orhei, Ilan Şor, aflat acum în arest la domiciliu în dosarul fraudelor din sectorul bancar, a deschis primele patru magazine sociale la Orhei. În timpul campaniei electorale din toamna anului 2016, dar şi în lunile care au urmat, proiectul a fost extins în mai multe oraşe din R. Moldova, numărul magazinelor ajungând astăzi la 14. În orele dimineţii, bătrânii fac cozi la aceste magazine pentru a cumpăra vestita pâine de 2 lei. În afară de pâine, însă, preţurile celorlalte produse din magazinele sociale sunt comparabile cu cele de pe piaţă, în unele cazuri fiind chiar mai scumpe.

Ziarul de Gardă
20 martie 2017 Grupul Shor din spălătoria rusească

Şase companii conectate la familia Shor au încasat bani din “Spălătoria rusească”. Informaţiile bancare analizate de RISE Moldova arată că 22 de milioane de dolari au intrat în conturile ShorHolding în mai multe tranşe. Viramentele au fost făcute de firme fantomă din Marea Britanie şi Noua Zeelandă. Până acum, autorităţile din Moldova nu au vorbit despre aceste tranzacţii.

RISE Moldova
16 martie 2017 Tranzacţii şi interese de milioane la Aeroport

În aprilie 2014, “Aeroport Handling”, companie deţinută de stat, este privatizată contra sumei de 27,6 milioane de lei. Peste doi ani şi jumătate, o firmă creată cu câteva luni mai devreme cumpără 13% din SRL-ul care a devenit proprietar al succesoarei companiei statului cu peste 10 milioane de lei. Tranzacţia este oficializată de notara Olga Bondarciuc, care a fost anterior implicată în autentificarea mai multor documente care vizează afacerile lui Vlad Plahotniuc.

Ziarul de Gardă
2 martie 2017 Afacerea lui Şor şi Melnic din Kârgâzstan, vândută în Rusia

La începutul acestui an, Ilan Şor a cedat magazinele duty-free din Kârgâzstan unei firme din Federaţia Rusă deţinută de afacerişti originari din Chişinău. În afacerea iniţiată acum câţiva ani, Şor s-a asociat cu un fost şef al Serviciului Vamal din Republica Moldova şi cu fiica unui fost deputat kârgâz.

RISE Moldova
1 decembrie 2016 Aeroportul Chişinău: Investitori anonimi fac reparaţii din taxele pasagerilor

La trei ani de la concesionarea Întreprinderii de Stat “Aeroportul Internaţional Chişinău”, firma care a câştigat concursul şi-a schimbat de mai multe ori proprietarii, principala poartă aeronautică a Republicii Moldova ajungând în prezent în posesia unor firme off-shore, beneficiarii finali ai cărora se pare că nu sunt cunoscuţi nici de către autorităţile statului. Între timp, reparaţiile la Aeroportul Chişinău se fac mai mult din taxele aeroportuare, impuse fiecărui pasager la plecare, decât din milioanele promise în contractul de investiţii. Miercuri, 30 noiembrie, 4 membri ai Comisiei Parlamentare create pentru a elucida misterele concesionării aeroportului au prezentat o opinie separată pe această problemă.

Ziarul de Gardă
2 noiembrie 2016 Noul stăpân al Aeroportului Chişinău — un offshore din Cipru

În doar trei ani, de când a luat în concesiune Aeroportul Internaţional Chişinău, firma Avia Invest SRL şi-a schimbat de trei ori proprietarii. Ultimul acţionar majoritar este o companie offshore din Cipru al cărei beneficiar este un afacerist din Moscova. Şi membrii Consiliului de Administraţie al Avia Invest au fost înlocuiţi. Printre ei se numără acum şi Ilona Şor, mama vitregă a lui Ilan Şor, primarul din Orhei anchetat în dosarul “Jaful Secolului”.

RISE Moldova
19 octombrie 2016 Caritate “electorală”

Campaniile electorale reprezintă un stimulent puternic pentru fundaţiile de caritate care poartă numele politicienilor-fondatori. Dezactivate sau în amorţire în perioadele dintre scrutine, aceste organizaţii de binefacere devin deosebit de active în perioada în care fondatorii lor au nevoie mai mult ca niciodată de bunăvoinţa alegătorilor. În acest scop, politicenii-filantropi pompează sume uriaşe de bani, necontabilizate de CEC, adică fără ca cineva să ceară socoteală despre provenienţa surselor financiare. Efectul electoral al acestor campanii organizate de fundaţii de caritate este mare, susţin experţii. Reprezentanţii CEC afirmă că pentru astfel de cazuri nu există restricţii legale.

Anticorupţie
13 octombrie 2016 Schema Şor pentru dezvoltarea Orheiului

Activitatea carierei de piatră de la Orhei a fost sistată după ce proprietarii acesteia au respins solicitarea lui Ilan Şor de a livra gratis pietriş pentru reabilitarea pistei de la aeroport şi pentru reparaţia drumurilor din Orhei. În timp ce primăria afirmă că a atacat în judecată firma “Cariera Ivanos” SRL pentru că a descoperit mai multe circumstanţe ilegale în activitatea acesteia, alţi agenţi economici din localitate recunosc că au fost invitaţi la discuţii de către autorităţile publice locale unde li s-a propus cooperare în vederea soluţionării proiectelor de infrastructură locală.

Ziarul de Gardă
5 octombrie 2016 Sateliţii lui Şor din jurul candidatei Popenco

Singura persoană din lista candidaţilor la funcţia de consilier din partea Ravnopravie la Orhei, care nu s-a ales cu o funcţie după scrutinul din 2015, când primar a devenit Ilan Şor, vrea să fie preşedinte. Numele ei este Inna Popenco, medic de profesie, şi a fost înregistrată pe poziţia a 5-a în cursa pentru fotoliul de şef al statului. Asta, după ce a reuşit să strângă, fără să cheltuiască oficial niciun leu, aproape 25.000 de semnături.

RISE Moldova
15 august 2016 24 de pagini din sentinţa motivată în dosarul Filat

O parte din sentinţa motivată din dosarul Filat a fost făcută publică pe site-ul Judecătoriei sectorului Buiucani. De acolo aflăm că ex-premierul condamnat la 9 ani de închisoare a fost învinuit şi judecat pentru 64 de episoade în care ar fi primit remunerare ilicită de la Şor în bani, maşini, servicii avia şi hoteliere din New York, Tel Aviv, Bruxelles, Bucureşti sau Geneva. În ultimul său cuvânt, Filat a respins acuzaţiile şi a accentuat că bunurile au fost primite în perioada în care el nu deţinea funcţii în stat. În acelaşi timp, apărarea a invocat numeroase încălcări şi inexactităţi în acuzarea procurorilor, întemeiate pe declaraţiile lui Şor din autodenunţ.

Ziarul de Gardă
30 iunie 2016 Morţile suspecte din “dosarul miliardului”

Pe parcursul lunii noiembrie 2014, peste 13 miliarde de lei au fost scoşi de la Banca de Economii (BEM), Banca Socială (BS) şi Unibank şi transferaţi pe conturi din străinătate. Pe 27 noiembrie 2014, o maşină plină cu acte de la cele trei bănci este furată şi incendiată. La 9 decembrie este găsit mort, în garajul din curtea casei sale, Ion Butmalai, fost deputat şi secretar al Comisiei parlamentare pentru securitate naţională. Peste mai puţin de două luni, la 25 ianuarie 2015, Mihai Bologan, şef de secţie la Banca Naţională (BNM) şi membru al Comisiei secrete privind anchetarea dispariţiei miliardului, este găsit intoxicat cu monoxid de carbon în propriul apartament, iar la 14 februarie 2015, un angajat al BEM se sinucide împuşcându-se cu arma pe care o deţinea legal.

Ziarul de Gardă
5 aprilie 2016 Aeroportul Chişinău va avea stăpâni noi?

Aeroportul Internaţional Chişinău (AIC) riscă să ajungă peste două luni în alte mâini. Off-shore-ul care deţine 95% din acţiunile “Avia Invest”, firma care a primit în concesiune AIC pe un termen de 49 de ani, a cerut să fie radiat din Registrul de stat al companiilor din Marea Britanie.

Ziarul Naţional
3 martie 2016 Filat şi Şor: Faţă-n faţă în sala de judecată

Miercuri, 2 martie 2016, în dosarul Filat, a fost audiat Ilan Şor, om de afaceri şi actual primar de Orhei, care acum cinci luni a declarat anchetatorilor că ex-premierul Vlad Filat ar fi extorcat de la el, pe parcursul mai multor ani, mită în valoare totală de 250 de milioane de dolari. Şor a venit la judecătoria Buiucani însoţit de paza sa de corp şi a refuzat să discute cu presa atât înainte de şedinţa de judecată, cât şi după.

Ziarul de Gardă
19 februarie 2016 Shor Holding | Proiecte imobiliare schiţate la Moscova

Palatul de Cultură al Sindicatelor va fi transformat în mall, iar fostul hotel sindical “Flora” — în centru de business. Proiectele au fost realizate de arhitecţii ruşi care au făcut schiţa şi pentru reşedinţa lui Ilan Shor din Codrii Orheiului.

RISE Moldova
18 decembrie 2015 Aeroportul off-Shor via Rusia (II)

Pentru ca Aeroportul să ajungă pe mâna “Avia Invest”, conducerea anterioară a acestei instituţii a falsificat mai multe rapoarte oficiale, prezentând instituţia drept una păguboasă. În 2013, director al Aeroportului era Petru Jardan, actualul administrator al “Avia Invest”.

Ziarul Naţional
11 decembrie 2015 Aeroportul off-Shor via Rusia

Investiţiile de la Aeroportul Internaţional Chişinău, concesionat unui off-shore britanic, pleacă în firme apropiate businessmanului Ilan Şor, preşedinte al Consiliului de administrare al “Avia Invest”.

Ziarul Naţional
10 decembrie 2015 Codrii ShOrheiului

Într-o perioadă de cinci ani, Moldova a pierdut păduri cu o suprafaţă echivalentă a 20 de terenuri de fotbal. Asta după ce mai mulţi afacerişti au ajuns proprietari în Codrii Orheiului, oferind statului la schimb terenuri degradate. Ulterior, pădurea a devenit obiectul mai multor tranzacţii de milioane.

RISE Moldova
19 noiembrie 2015 Stăpânii televiziunilor

Vladimir Plahotniuc, fost deputat şi prim-vicepreşedintele autosuspendat din funcţie al Partidului Democrat a devenit, pe 10 noiembrie 2015, proprietarul oficial a patru posturi de televiziune, Prime TV, Canal 2, Canal 3 şi Publika TV. Cele patru instituţii media au trecut, din proprietatea unui off-shore în posesia unei firme fondate de Plahotniuc chiar pe 10 noiembrie 2015, în urma unei “cesiuni de creanţe”. Chiril Lucinschi, deputat PLDM, Victor Ţopa, om de afaceri condamnat la închisoare, Valeriu Pleşca, fost ministru al Apărării sau Ilan Şor, controversatul primar al oraşului Orhei, sunt alţi câţiva stăpâni “cu nume” ai televiziunilor din R. Moldova.

Ziarul de Gardă
13 noiembrie 2015 Raportul confidenţial al Comisiei ministrului Cebotari şi concesionarea Aeroportului

Preşedintele Comisiei privind evaluarea contractului de concesionare a Aeroportului Internaţional Chişinău, ministrul Justiţiei, Vladimir Cebotari, a recunoscut că “Avia Invest” nu a îndeplinit unele prevederi stipulate în acord, dar susţine că nu există motive de reziliere a contractului. Rezilierea a fost recomandată de Centrul Naţional Anticorupţie, după semnalarea unor nereguli despre investiţiile prevăzute, precum şi după ce unele venituri ale aeroportului ar fi ajuns la clubul de fotbal al primarului de Orhei, Ilan Şor.

Anticorupţie
12 noiembrie 2015 Stăpânii cluburilor de noapte

Cluburile de noapte sunt, fără îndoială, o afacere prosperă. Deşi preţurile practicate de acestea nu sunt pentru buzunarul fiecăruia, la fiecare sfârşit de săptămână, cluburile din Chişinău sunt luate cu asalt de tinerii pasionaţi de distracţie. Paradoxal, cele mai scumpe cluburi sunt şi cele mai populare.

Ziarul de Gardă
22 octombrie 2015 Averile cunoscute şi mai puţin cunoscute ale lui Ilan Şor

Înainte să devină cunoscut opiniei publice, Ilan Şor era un prosper om de afaceri graţie imperiului economic lăsat moştenire de tatăl său, Miron Şor. În ultimii ani, însă, numele lui Ilan Şor a devenit tot mai prezent în presă, totul culminând cu scandalul miliardului furat din cele trei bănci, alegerea lui în funcţia de primar de Orhei şi, în final, cu autodenunţul care a dus la reţinerea ex-premierului Vlad Filat sub acuzaţia de corupere pasivă şi trafic de influenţă.

Ziarul de Gardă
22 octombrie 2015 Autodenunţul lui Ilan Şor şi reacţia persoanelor vizate

Joi, 15 octombrie 2015, la ora 17.15, Vlad Filat, ex-premier al R. Moldova şi preşedinte al PLDM, a fost reţinut de ofiţerii şi procurorii anticorupţie. Cu doar trei zile mai devreme, Ilan Şor, afaceristul şi primarul de Orhei, a depus un autodenunţ, iar marţi, 13 octombrie, acesta a fost audiat la sediul său din incinta Casei Sindicatelor de şeful interimar al Procuraturii Anticorupţie, Adrian Popenco. În autodenunţ, Şor a reclamat că i-ar fi dat în ultimii cinci ani fostului premier Filat aproximativ 250 milioane de USD în schimbul unor anumite servicii, dar şi că ar fi fost partener de afaceri cu liderul PLDM în câteva afaceri, inclusiv în cea legată de Banca de Economii a Moldovei (BEM).

Ziarul de Gardă
19 octombrie 2015 [Filat-Shor] Documentele afacerii cu petrol

RISE Moldova prezintă documentele pentru care omul de afaceri Ilan Shor declară că i-a dat o mită de jumătate de milion de dolari fostului premier Vlad Filat. O hotărârea de Guvern, aprobată în 2010, îi garanta actualului primar de Orhei o afacere cu petrol în regim duty-free, la punctele de trecere a frontierei de stat.

RISE Moldova
15 octombrie 2015 Miliardul moldovenesc prin trei bănci letone

Trei bănci din Riga, Letonia, au servit drept “porţi europene” pentru preluarea controlului asupra a trei bănci din R. Moldova, care ulterior au ajuns să fie lichidate din cauza unei fraude bancare de aproximativ un miliard de euro. Cele trei bănci letone sunt ABLV, PrivatBank şi Pasta Banka, figurante în mai multe scandaluri financiare anterioare, fiind şi penalizate pentru acţiuni de spălare de bani.

Ziarul de Gardă
4 iunie 2015 Nobil Air a devenit oficial Classica Air

Celebra compania aeriană Nobil Air, nu mai există. Aceasta şi-a schimbat denumirea în Classica Air, fapt confirmat şi de datele de la Camera Înregistrării de Stat. Motivele aceste schimbări nu au fost anunţate, dar cel mai probabil că pentru a evita asocierea numelui acesteia cu omul de afaceri Vlad Plahotniuc.

Mold-Street
28 mai 2015 Candidaţi cu “viziuni” penale

Până a figura în buletinele de vot, numele unor candidaţi la funcţia de primar din mai multe localităţi figurează mai întâi în dosare penale. Pe lângă Ilan Şor, învinuit de implicare în furtul miliardului din sistemul bancar, candidat la funcţia de primar de Orhei, sunt alţi zeci de candidaţi cu trecut penal.

Ziarul de Gardă
7 mai 2015 “Închisoarea” lui Shor pusă în gaj pentru 100 de milioane de lei

Miercuri, 6 mai, expira termenul în care fostul preşedinte al Consiliului de Administraţie al Băncii de Economii, Ilan Shor, mai putea fi recunoscut în calitate de bănuit în dosarele deschise de CNA. Astfel că, Shor a fost chemat la sediul CNA, iar în urma vizitei s-a ales cu un mandat de arest… la domiciliu. Astfel, următoarele 30 de zile vor fi petrecute de Shor în “închisoarea” din vila sa de lux de pe str. Lacului.

Ziarul de Gardă
19 martie 2015 Deputaţii “cu lipici” la banii statului

În ultimii doi ani, mai mulţi deputaţi prin firme controlate de ei, direct sau indirect, au obţinut zeci de contracte cu statul, unele în valoare de milioane de lei, bani care nu s-au regăsit niciodată în declaraţiile cu privire la venituri şi proprietăţi ale aleşilor poporului. Campion la acest capitol este deputatul Grigore Cobzac, care a beneficiat, doar în ultimii doi ani, timp în care a fost preşedinte al raionului Hînceşti, de peste 30 de contracte cu instituţii de stat, în valoare de circa 25 de milioane de lei.

Ziarul de Gardă
7 august 2014 Stăpânii pădurilor din R. Moldova

Oameni de afaceri, deputaţi, miniştri, procurori, dar şi rude ale acestora, deţin în arendă peste 8 mii ha de pădure. În ultima perioadă, din cauza neregulilor depistate de Agenţia “Moldsilva” în procesul de gestionare a fondului forestier, dar şi ca urmare a deciziilor agenţilor economici de a renunţa benevol la fâşii întregi de păduri, prin intermediul instanţelor de judecată au fost reziliate 128 de contracte de arendă de pădure, cu o suprafaţă totală de 6,7 mii ha.

Ziarul de Gardă
5 septembrie 2013 Proprietarul majoritar al BEM îşi are sediul la Ambasada Moldovei de la Moscova

Întreprinderea care a cumpărat recent un pachet majoritar de acţiuni de la Banca de Economii este deţinută de o firmă cu sediul la Moscova. Directoarea firmei moscovite, este şi directoarea firmei “Victoria Trade” cu sediul în Ambasada R. Moldova din Federaţia Rusă.

Ziarul de Gardă
20 iunie 2013 Cine sunt stăpânii Ambasadei R. Moldova în Federaţia Rusă?

Omul de afaceri Ilan Shor, împreună cu soţia sa, cântăreaţa Jasmin, care circulă prin Moscova cu numere diplomatice, pun stăpânire şi pe proprietăţile Ambasadei R. Moldova din Rusia. Conform unor surse, restaurantul “Moldova”, aflat în incinta hotelului care aparţine Ambasadei, ar fi fost dat în chirie unei firme care aparţine familiei Shor. Fostele angajate ale restaurantului, originare din R. Moldova, au fost disponibilizate, iar administratoare a devenit o prietenă de-a cântăreţei Jasmin, soţia lui Shor.

Ziarul de Gardă
15 mai 2013 Ambasada Bentley. Maşini de milioane cu numere diplomatice moldoveneşti la Moscova

Mercedes, Bentley, Skoda — sunt doar câteva mărci ale maşinilor care circulă prin capitala Rusiei cu numere diplomatice oferite ambasadei Republicii Moldova de către autorităţile moscovite. Nici garajul Guvernului şi nici cel al Parlamentului moldovenesc nu se pot lăuda cu asemenea bijuterii pe patru roţi, iar o misiune diplomatică — poate.

deschide.md
7 octombrie 2011 Milioanele sindicatelor III

După destrămarea Uniunii Sovietice, Sindicatele din Moldova s-au pomenit cu o avere de invidiat, estimată la peste 200 mln de dolari. Patrimoniul moştenit de la fostul VţSPS, organizaţia sindicală unională, includea imobile, staţiuni turistice, sanatorii, numeroase baze sportive, campinguri şi tabere de odihnă.

Centrul de Investigaţii Jurnalistice
6 octombrie 2011 Milioanele sindicatelor II

Unul dintre colosii Sindicatelor care a cazut printre primii a fost Complexul hotelier “Cosmos”. Construit in perioada sovietica, acesta se inalta chiar in inima capitalei, pe Bulevardul Negruzzi, pe o suprafata de 2, 3 hectare. Dat in exploatare in 1983, hotelul, cu 706 locuri, activeaza pana in prezent.

Centrul de Investigaţii Jurnalistice
5 octombrie 2011 Milioanele sindicatelor

Grija pentru drepturile angajaţilor pe care ar avea-o sindicatele din Republica Moldova este doar un mit. Preocuparea de bază a liderilor sindicatelor, nereformate din perioada sovietică, este cum să scoată cât mai mulţi bani din patrimoniul care la destrămarea Uniunii Sovietice valora, potrivit unor surse, peste 200 de milioane de dolari. În ultimii cinci ani Sindicatele au vândut proprietăţi de peste 120 mln lei. Înstrăinarea hotelurilor sau bazelor de odihnă s-a făcut exclusiv prin negocieri directe şi nu prin licitaţii.

Centrul de Investigaţii Jurnalistice
+23,635,483.78–0.00 –4,642,087.63
Venituri
Sursa venituluiTitular
mii lei
Soţie
mii lei
Salariu Depuneri inst. financiare 45.4 0.3 294.41 0.7
340,870.38 lei
Clădiri
Categoria
/ anul dobândirii
Suprafaţa
m2
Valoarea
mii lei
Apartament / 2013 Apartament / 20021/2 Apartament / 2000 Casă de locuit / 2014 Garaj / 2014 239.4 57.1 158.0 201.8 48.6 824.5 324.3 942.0 4,101.9 182.0
6,212,514.00 lei
Terenuri
Categoria
/ anul dobândirii, cantitatea
Suprafaţa
ha
Valoarea
mii lei
Intravilan / 2014x1 0.07 641.6
641,592.00 lei
Bunuri mobile
Marca
(anul producerii) / anul dobândirii
Valoarea
mii lei
GAZ-2410 (1988) / 2015 Bentley Continental (2010) / 2014 Toyota 4Runner (1997) / 2006 5.0 2,576.7 0.4
2,582,120.00 lei
Active financiare
Conturi bancare
valuta, numărul de conturi
Suma
mii
USDx4 EURx9 MDLx9 Altele (GBP, CHF)x2 1.1 $ 25.1 € 369.3 0.0
916,635.17 lei
Datorii
Împrumuturi, credite
valuta / anul contractării
Suma
mii
EUR / 2016 MDL / 2016 MDL / 2015 EUR / 2009 349.2 € 16,000.0 18,000.0 349.2 €
41,294,613.40 lei
  1. Valoarea veniturilor obţinute în valută străină este calculată în lei la cursul BNM din 31.12.2016.
+19,473,005.45–5,000.00 –1,071,440.38
Venituri
Sursa venituluiTitular
mii lei
Soţie
mii lei
Salariu Depuneri inst. financiare 132.0 3.8 1,331.91 5.3
1,473,005.45 lei
Clădiri
Categoria
/ anul dobândirii
Suprafaţa
m2
Valoarea
mii lei
Apartament / 2013 Apartament / 20021/2 Apartament / 2000 Casă de locuit / 2014 Garaj / 2014 239.4 57.1 158.0 201.8 48.6 824.5 324.3 942.0 4,101.9 182.0
6,212,514.00 lei
Terenuri
Categoria
/ anul dobândirii, cantitatea
Suprafaţa
ha
Valoarea
mii lei
Intravilan / 2014x1 0.07 641.6
641,592.00 lei
Bunuri mobile
Marca
(anul producerii) / anul dobândirii
Valoarea
mii lei
GAZ-2410 (1988) / 2015 Bentley Continental (2010) / 2014 Toyota 4Runner (1997) / 2006 5.0 2,576.7 0.4
2,582,120.00 lei
Active financiare
Conturi bancare
valuta, numărul de conturi
Suma
mii
USDx10 EURx11 MDLx14 Altele (GBP, CHF)x2 1.1 $ 61.4 € 364.5 0.0
1,705,199.29 lei
Datorii
Împrumuturi, credite
valuta / anul contractării
Suma
mii
MDL / 2015 EUR / 2009 18,000.0 349.2 €
24,154,719.84 lei
  1. Valoarea veniturilor obţinute în valută străină este calculată în lei la cursul BNM din 31.12.2015.
+1,696,570.51–7,502,114.00 –947,658.96
Venituri
Sursa venituluiTitular
mii lei
Soţie
mii lei
Salariu 135.0 1,561.61
1,696,570.51 lei
Clădiri
Categoria
/ anul dobândirii
Suprafaţa
m2
Valoarea
mii lei
Apartament / 2013 Apartament / 20021/2 Apartament / 2000 Casă de locuit / 2014 Garaj / 2014 239.4 57.1 158.0 201.8 48.6 824.5 324.3 942.0 4,101.9 182.0
6,212,514.00 lei
Terenuri
Categoria
/ anul dobândirii, cantitatea
Suprafaţa
ha
Valoarea
mii lei
Intravilan / 2014x1 0.07 641.6
641,592.00 lei
Bunuri mobile
Marca
(anul producerii) / anul dobândirii
Valoarea
mii lei
Bentley Continental (2010) / 2014 Toyota 4Runner (1997) / 2006 2,576.7 0.4
2,577,120.00 lei
Active financiare
Conturi bancare
valuta, numărul de conturi
Suma
mii
USDx7 EURx7 MDLx10 Altele (GBP, CHF)x2 1.1 $ 30.3 € 334.3 0.0
927,925.48 lei
Datorii
Împrumuturi, credite
valuta / anul contractării
Suma
mii
EUR / 2009 349.2 €
6,154,719.84 lei
  1. Valoarea veniturilor obţinute în valută străină este calculată în lei la cursul BNM din 31.12.2014.

2013

Informaţii privind proprietăţile deţinute la finele anului 2013.Tabel completat în baza declaraţiilor depuse de către titular în anii următori.
Clădiri
Categoria
/ anul dobândirii
Suprafaţa
m2
Valoarea
mii lei
Apartament / 2013 Apartament / 20021/2 Apartament / 2000 239.4 57.1 158.0 824.5 324.31 942.0
1,928,712.00 lei
Terenuri
Categoria
/ anul dobândirii, cantitatea
Suprafaţa
ha
Valoarea
mii lei
0.00 lei
Bunuri mobile
Marca
(anul producerii) / anul dobândirii
Valoarea
mii lei
Toyota 4Runner (1997) / 2006 0.4
400.00 lei
  1. În tabel este indicată valoarea cadastrală integrală a apartamentului (2002). Datele privind valoarea proprietăţilor deţinute de titular (din grafic) conţin doar valoarea cotei-părţi aflate în posesia acestuia.